Well, lauda de sine nu miroase a bine. Venind de la altu’ însă parcă te bucură şi mai şi.

De data asta, scriu puţin şi vreau sa împărtăşesc cu voi o mare bucurie: la 24 de ore de la lansarea Your Communicator, însoţită de câteva comunicate de presă în online-ul de pretutindeni, mai mult de jumătate dintre cei care au citit comunicatele au accesat blogul. Sunt puţini, dar e începutul.

Ceea ce vreau sa înţelegeţi este că trebuie să începeţi cumva. Este excepţional să ai idei, dar nepuse în practică, nu fac mai mult decât o ceapă degerată. Nimeni şi nimic nu poate garanta succesul ideii, iar până nu încerci sigur n-ai să afli.

Încearcă-ţi ideile! Porneşte de la mic spre mare pentru că începuturile mari înseamnă bani mulţi, risc mai mare, oboseală mai multă, teamă mai aprigă şi dorinţă ceva mai crescută de abandon. Iar abandonul este marea noastră problemă! Şi abandonul vine când nu ne place ceea ce facem sau ceea ce avem lângă noi.

Think big, but start small!

Cristina

Astăzi, 2 august 2010, a fost lansat Your communicator, prima iniţiativă de comunicare scrisă în afaceri, cel puţin din România. Este un blog conceput în limba engleză pentru că deserveşte toată comunitatea online interesată de subiect. Este o iniţiativă căreia nu i s-au acordat multe şanse de reuşită din două motive, cel puţin: 1. comunitatea de afaceri din România este extrem de puţin interesată de povestea cu scriitura de afaceri pe principiul “cui îi pasă?” şi 2. comunitatea de afaceri globală îşi are deja oamenii ei pe această nişă. Ambele motive sunt perfect adevărate, dar asta nu înseamnă nimic pentru mine, tot din două motive. 1. eu fac asta din plăcere, din pasiune pentru scris şi nu doar pentru potenţialii bani şi 2. întotdeauna e loc şi pentru alţii atâta vreme cât vin cu ceva nou. Iar eu cred ca Your communicator este începutul unui drum nou.

Your communicator poate deveni un business. Dar nu a luat naştere din dorinţa de a vedea conturi pline, ci din pasiune.

Zicea Branson: you have got to have a passion for what you are doing.

Cristina

Your communicator este o iniţiativă Think Big.

Observ, cu tristeţe, că deşi am reuşit să trecem prin 20 de ani de la momentul 1989, în continuare păstrăm aceeaşi mentalitate care propovaduieşte că toţi trebuie să fim egali, că cel care are mai mult e mai rău decât cel care are mai puţin.

Eu nu mă erijez în apărător al respectivului ministru şi nici nu sunt de acord decât parţial cu afirmatia lui că oricine munceşte îşi poate face o casa de 1000 mp. Ceea ce mă intrigă este modul în care moderatorul a pus problema. De asemenea, nu mă interesează şi nici pe voi nu trebuie sa vă intereseze, sub nicio forma modul în care respectivul personaj a dobândit banii pentru respectivul imobil.

Ceea ce mă interesează este faptul că, într-adevar, oricare dintre noi poate să-şi facă o asemenea casă! Întrebare pe care trebuie să ţi-o pui este “cum să fac şi eu să am o asemenea casa?”

Lăsând deoparte exemplul cu ministrul, totul este să ne dorim ceva în asemenea măsură încât visul să poată fi transformat în realitate. Şi ştiu că este posibil. Am tot respectul pentru toţi cei care muncesc, începând din fabrici, mine, şantiere şi terminând cu cei care joacă pe bursă sau câştigă bani din afaceri on-line. Totul este să ştii pentru ce munceşti, să ştii care îţi este ţinta finală şi dacă eşti dispus să te îndrepţi spre ea.

Nu suntem egali pentru că nu avem cum. Putem fi egali în faţa justiţiei. În rest, fiecare vine cu o încărcătura genetică unică, primim educaţii diferite, ni se insuflă valori diferite, urmăm şcoli şi specializări diferite şi, în final, ajungem să luăm decizii referitoare la viitorul nostru.

Ei bine, aceste decizii sunt cele care vor face diferenţa dintre doi colegi de bancă, de exemplu. Aceste decizii fac diferenţa dintre cel care va avea bani mai mulţi si cel care va avea mai puţini. Amândoi vor munci din greu pentru viitorul pe care şi-l doresc. Unul dintre ei va avea însă un viitor mai strălucit cu muncă mai puţină. Pentru că acesta va şti cum să facaă să pună banii să muncească pentru el, iar nu el pentru bani.

Poate acesta este tipul ministrului despre care vorbeam la începutul acestui post.

Nu este o ruşine nici să munceşti în fabrică, dar nici să câştigi bani făcând afaceri aşa cum încearcă foarte mulţi dintre noi. Nu este o ruşine să fii bogat atâta timp cât conştiinţa nu îţi este pătată şi legea nu este încălcată.

Aceasta este o parte a mentalităţii pe care va trebui să o schimbi pentru că te împiedică să evoluezi. Şi, atâta timp cât tu nu eşti împăcat cu tine însuţi, nu vei evolua.

Noi am decis pentru noi că nu vrem să muncim toată viaţa 12 ore pe zi. Luăm în calcul varianta asta, dar pe termen scurt şi pentru lansarea unor proiecte importante. Vrem să ne dezvoltam abilităţile de a face ca banii să muncească pentru noi astfel încât să reuşim, în scurt timp, să ne bucurăm de viaţă în plenitudinea ei.

Acelaşi lucru îl dorim şi pentru tine, şi pentru toţi prietenii tăi. Pentru că noi ne dorim ca TU să fii bogat.

De aceea, suntem aici! Să te sprijinim!

 Mihai

Ei bine, în afara unei idei extraordinare, aceşti oameni, mă refer în special la cei din categoria Bill Gates, au avut încredere în sine. Numai încrederea în ideea şi în forţele lor i-a determinat să nu cedeze, să continue să caute şi să se mişte în sensul punerii în practică a respectivei idei.

Ce te opreşte pe tine să îţi pui în practică o idee pe care tu o consideri strălucită? E posibil să fie lipsa banilor? Da. Ăsta este un argument. Uneori, sunt de acord cu el, dar de cele mai multe ori, nu. Teama? Dacă asta face parte dintre argumentele tale, mai bine îţi pui ideea pe Facebook şi cineva cu mai mult curaj decât tine o va lua şi o va pune în operă.

Să revenim la lipsa banilor. După cum am mai spus de nenumărate ori, este extrem de uşor să pui pe picioare orice gen de afacere dacă eşti îngropat în bani. Dar dacă ai fi plin de bani, te-ai mai gandi vreo secundă la a demara o afacere? Eu cred că nu. Faptul că nu ai bani este o motivaţie suficientă pentru a demara o afacere. Asta însă nu îţi garantează succesul. Conform statisticilor, 90% dintre afacerile pornite îşi închid porţile la scurt timp de la lansare, din varii motive. Totuşi, mai bine să încerci şi să nu-ţi iasă din prima decât să nu încerci deloc. Cu siguranţă, singura metodă viabilă de a vedea dacă merge ceva este să încerci.

Faptul că eşti aici, că citeşti aceste rânduri demonstrează, încă o dată, că tu vrei altceva, că eşti satul de statutul pe care îl ai acum, că îţi doreşti o schimbare în bine. Demonstrează posibilitatea existenţei unor germeni ai unei idei. Ai unei idei geniale. În acelaşi timp, demonstrează că, deşi vrei să faci o schimbare, deşi ai o idee stralucită, o barieră totuşi există. O barieră mentală. Şi, de cele mai multe ori, ea se referă la bani.

Există soluţii pentru înlăturarea acestei bariere. Trebuie doar să ai încredere în tine, în ideea ta şi în capacitatea ta de a o pune în practică. Există soluţii de a obţine bani pentru ideea ta. Totul e să te interesezi. Să cauţi. Să îţi doreşti. Apelează la business angels. Dacă eram într-o ţară civilizată, ţi-aş fi pomenit şi de bănci, dar nu. România nu e ţara în care să faci aşa ceva.

În încheiere, îţi reamintesc. Sunt convins că, dacă citeşti aceste randuri, este posibil să ai şi o idee genială, iar gândul tău să fie orientat doar către a pune în practică această idee. Grăbeşte-te! Aceeaşi idee poate veni şi altuia care se va misca mai repede decât tine.

Şi nu uita: noi suntem aici ca să te susţinem!

Mihai

Mi se părea înfiorător de greu ce făceau ei acolo şi continuam să aştept să ajung şi eu ca ei, dar cu acelaşi stil de viaţă, rob al aceloraşi obiceiuri. Iar rezultatele, evident, întârziau să apară.

Pân’ la urmă, am spart gheaţa. Ce-ar fi dacă aş face şi eu ce fac oamenii aştia pe care eu îi admir dincolo de uşă? Deşi, în interiorul meu, se iveau tot felul de argumente contra acestui pas. Că e pera greu, că n-o să reuşesc, că va dura mult până se vor vedea rezultatele. Scuze, scuze, scuze!

Ei bine, într-o zi am luat taurul de coarne şi am început. Un început cumplit de greu. Prima şedinţă m-a pus la pat pentru două zile. Dar am continuat. Iar rezultatele au început să apară. Iar asta m-a motivat mai mult decât orice.

În general, recunosc, mă despart greu de vechile obiceiuri, mai ales de cele culinare. Tentaţiile sunt pe toate drumurile şi, uneori, mai evadez. Iar consecinţele se văd imediat. De exemplu, după două săptămâni în care am reuşit să scap de 3-4 kg, la primele ieşiri la munte şi la mare, am pus la loc. Iar munca mea s-a dus pe apa sâmbetei. Dar iar am luat’o de la capat cu parere de rău că nu am început mai devreme şi că am irosit o groază de timp cu decizia. Am luat-o de la capăt cu şi mai multă forţă!

Eu cred că fiecare dintre noi are o idee în care crede cu ardoare, o idee pentru care va lupta în ciuda tuturor piedicilor, a rezultatelor ce se lasă aşteptate, a gurilor prietenilor şi neamurilor. E lupta ta, ca individ, cu preconcepţiile tale.

Ei bine, în fiecare dintre noi există energia necesară de a pune în operă orice idee. În fiecare dintre noi există, pe lângă dorinţa de mai bine, şi forţa de a ajunge acolo. Totul este să conştientizezi capacităţile de care dispui şi să îţi doreşti să le foloseşti. Totul e o chestiune de voinţă. Iar asta am constatat pe propria-mi piele.

Acelaşi lucru se întâmplă pe toate planurile. Există dorinţă, dar gândurile negative pot apărea şi pot fi mai puternice decât orice.

Ignoră gândurile negative şi primul pas este făcut.

Nu spune nimeni că primul pas va fi uşor şi că toate vor merge din prima ca pe roate. Perseverenta este cheia.

Instructorul de spinning spunea, când simţeam că picioarele îmi iau foc sau explodează de efort: Fiţi fericiţi! A avea doua picioare este o şansă pe care unii nu o au. Acum aveţi ocazia să le folosiţi cu adevărat!

Şi voi aveţi şansa să vă gândiţi la a face ceva care să vă schimbe viaţa. Altfel, nu aţi fi pe acest blog. Ai şansa să îţi controlezi gândurile şi ideile.  

Fii fericit că ai aceste şanse şi foloseşte-le! Timpul trece şi ideea ta ar putea veni şi altuia care nu se va lăsa dominat de contra argumentele sale.

Mihai

Nu mă număr printre cei cu 10 clase şi nici printre MBA-işti. Cu siguranţă, am trecut pe la şcoală mai mult decât unii şi mult mai puţin decât alţii. 

Şi, pe realităţile în care mă zbat zi de zi, eu zic aşa:

1. cultura generală nu are legătură directă cu bătutul drumului la şcoală, ci, dacă vrei, la bibliotecă; o dobândeşti prin autoeducare permanentă, dacă vrei să cunoşti mai mult, dacă eşti înzestrat nativ cu o calitate esenţială: curiozitatea. Dacă n-ai curiozitate din naştere, îţi garantez că şcoala nu te va ajuta să cunoşti mai mult decât să treci clasa;
2. e bună şcoala în măsura în care nu trebuie să uiţi că numai supravieţuitorii reuşesc;
3. şcoala nu te învaţă să produci bani şi să supravieţuieşti, ci să fii un bun angajat şi să trăieşti în limite;
4. şcoala nu te învaţă să-ţi conduci singur viaţa, ci să fii ascultător căci altfel iei notă mică. 

Realitatea este simplă şi, oricât ne-am feri să o înfăţişăm, ea nu iartă: banu’ este singurul element permanent prezent pentru care există zbatere la orice nivel. Încetezi să lupţi pentru dragoste, dar pentru bani, nu poţi. Pentru că mori de foame. 

Încetezi să ai principii drastice, dure, morale, sănătoase şi minunate când înţelegi că unul cu 10 clase, cu minte limpede, obligat să trăiască, nevoit de viaţă să meargă înainte va lupta ca un adevărat supravieţuitor şi va naşte idei cu care va face bani… Pe când cel cu multă şcoală va muri analizând fezabilitatea, oportunitatea, costurile, marjele şi, de ce nu, genialitatea unei idei pe care încă n-a gasit-o.

Cristina

Cel mai rapid mod de a te îmbogăţi este să îţi schimbi cat mai repede mentalitatea, dacă ajungi la concluzia că este defectă. Uşor nu este pentru că eşti sclavul obişnuinţei, al propriilor preconcepţii. Eşti obişnuit să nu-ţi mai vezi greşelile.

Toţi indivizii, indiferent de sex, origini, cultură, îşi doresc bunăstarea pentru că toţi indivizii tind, natural, spre echilibru, iar bunăstarea îţi conferă o stare de linişte, indiferent câţi ipocriţi se vor găsi acum să mă contrazică.

Într-adevăr, bunăstarea nu e singura sursă.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mulţi oameni, din diverse pături sociale. Şi oameni simpli, cu mult bun simţ, şi avizii de afirmare, şi câţiva din veritabilul high class, dar şi mulţi din elita societăţii actuale, porniţi de jos, de la “talpa ţării”. Dintre ei, mulţi fără mamă, fără tată, fără a-şi aminti cumva de unde au plecat şi pe cine au periat, lins şi sărutat în părţile moi pentru a ajunge acolo unde sunt în acest moment. Aceştia sunt cei mai periculoşi şi perfizi, iar distanţa faţă de ei trebuie să fie considerabilă pentru că răutatea pornită din frica de a nu ajunge de unde au plecat este atât de evidentă încât otrăvesc totul în jurul lor.

Majoritatea face parte din clasa de mijloc. Unii-s puşi pe muncă, dedicaţi – sunt cei de la care ai ce să înveţi. Sunt oameni cu coloana vertebrală menţinută în poziţia verticală. Dintre aceştia, mulţi îşi doresc să evolueze. În faţa lor, mă înclin şi le port un binemeritat respect.

Printre ei, se găsesc şi oameni porniţi din clasa medie care, odată pozitionaţi în nişte functii, au impresia că au devenit demiurgi, că scaunul le este oferit pe vecie şi că cine nu are o funcţie similară trebuie să i se încline fără drept de apel.

Partea amuzantă? Acestor demiurgi li se închină până la pământ o mână de oameni, ajungând până la a oferi prosopul personal cu care să se şteargă pe mâini demiurgul în momentul satisfacerii nevoilor fiziologice.

Ei virusează colectivitatea şi devin etalonul de profesionalism. Nu îşi contrazic niciodată şeful, ba chiar apără inepţiile acestuia până la sacrificiul propriei persoane. În funcţie de ei, este alcătuită structura, sunt categorisiţi ceilalţi membri ai echipei, ba chiar sunt excluşi incomozii. Şi tot dintre ei se aleg cei mai buni turnători. Ei sunt nevertebratele. Există şi strălucesc în ochii unui personaj la fel de nevertebrat, care îi ridică în slăvi prin şedinţe, care îi oferă ca exemplu de abnegaţie.

Şi toate astea pentru nimic.

Ei bine, nu ştiu câţi dintre voi au cochetat cu ideea slujirii şefului sau  au simţit că ideile şefului sunt revelaţia secolului, iar ale lor, nişte biete răsuflări neinteresante. Şi toate astea pentru un loc cald de rotiţă umilă într-un sistem care funcţionează şi fără suflarea voastră. Acesta este momentul în care un om coboară. Până unde? Nici el un va mai şti.

Este un moment prin care vă doresc să nu treceţi. Puţini reuşesc să conştientizeze erorile de atitudine şi să decidă aşa nu. Foarte puţini reuşesc cu adevărat.

 Stă doar în puterea ta să îţi schimbi mentalitatea! Totul e să ai curajul schimbării! Totul e să priveşti în sus!

Poziţionează-te vertical, în primul rând, în faţa ta.  

Suntem aici pentru tine!

Mihai

In acest post vom analiza frica. Frica celor mai mulţi dintre noi de a nu rămâne fără un loc de muncă sau, cum i se mai spune în zilele noastre, job. Sau frica celor ce cred că nu-şi vor găsi job.

Eu, ca mulţi dintre voi, probabil, am fost educat de către părinţi în următorul stil: trebuie să înveţi, trebuie să inveţi bine, pentru că doar aşa vei obţine un loc de muncă bun, cu un salariu decent, doar aşa poţi ajunge să o duci bine, doar aşa poţi avea o casă şi un concediu etc. Zis şi făcut. Am pus mâna şi am învăţat. Am urmat un liceu cu profil electronic, pentru că mi-am zis eu că ar fi de viitor, apoi, în anii ’90, mi-am revizuit orientările în piaţă si am urmat un colegiu la ASE. În ambele situaţii, am vrut să dau tot ce era mai bun din mine şi să mă umplu de rezultate cât mai bune.

După terminarea studiilor am lucrat prin diferite locuri unde am fost uimit sa constat că nu avea nici o importanţă dacă ai terminat primul sau ultimul dintr-o grupă de studenţi.

De asemenea, din educaţia mea nu au lipsit îndemnurile de genul: trebuie să îţi cauţi un loc de muncă bun, unde să lucrezi cât mai mult. Eventual până ieşi la pensie. Unde să fii respectat, unde să avansezi, iar când va veni vremea să te retragi, lumea să işi aducă aminte de tine. Le sunt recunoscător în totalitate părinţilor mei pentru educaţia primită. Le mulţumesc pentru tot. Însă condiţiile din piaţă nu mai corespund cu acest gen de educaţie. Aceasta educaţie se preta foarte bine unei alte generaţii din care noi nu facem parte.

Noi trăim vremuri schimbătoare. Astăzi o companie poate exista şi prospera, mâine poate fi falimentară. Când faptul că activezi într-o companie recunoscută ca fiind îmbătrânită îţi poate afecta mai mult decât crezi viaţa profesională. De asemenea, faptul că prestezi mai mult de un număr de ani în aceeaşi companie, fără să avansezi, poate dăuna cât se poate de mult evoluţiei tale ca individ.

Stagnarea într-un loc în care simţi că nu poţi face schimbări şi unde evoluţia ta practic nu există este datorată unei frici care decurge tot dintr-o educaţie similară celei de mai sus. Această teamă se referă la lipsa banilor. Si este caracteristică atât celor prost remuneraţi, cât şi acelor salariaţi porniţi foarte de jos şi îmbogaţiţi peste noapte prin metode mai mult sau mai puţin onorabile. Ambele categorii de salariaţi sunt dominate de frică. Frica de a rămâne fără bani. În ambele categorii, oamenii sunt robii banilor. Ei se se trezesc în fiecare dimineaţă nu pentru a savura o nouă zi. ci pentru a se chinui să acceseze o scară ierarhică sau pentru a găsi noi soluţii de avansare, nu de puţine ori călcând pe cadavrele colegilor, prietenilor, cunoscuţilor, eventual pe cadavrul persoanei care i-a ajutat să ajungă până acolo. Şi asta pentru ce?

Pentru o poziţie la care vin destui să se închine? Pentru câţiva bănuţi în plus? Pentru lucrurile pe care şi le-ar putea cumpăra şi frustrările pe care şi le-ar putea depăşi doar aparent? Pentru a fi bine priviţi de familie?

Astfel sunt prinşi în cursa şoarecelui despre care vorbeam într-unul din posturile trecute şi nu îşi mai doresc să iasa de acolo indiferent câte zerouri ar înregistra conturile lor.

Cunosc oameni care printr-un noroc chior au intrat în posesia unor sume cu multe zerouri în coadă şi care au decis că e momentul să se retragă la pensie (deşi vârsta le era mult sub limita minimă de pensionare) şi să beneficieze din plin de fiecare secundă a vieţii lor. De asemenea, cunosc destui salariaţi, care în situaţii pecuniare similare, continuă aceeaşi rutină de zi cu zi în fiecare dimineaţă pentru că frica lipsei de bani este mai puternică decât raţiunea. Deşi conturile lor sunt bine căptuşite reacţionează sub imboldul emoţiei şi al lăcomiei.

Noi ştim sigura că, în scurt timp, ne vom retrage din orice activitate, conform planului pe care ni l-am facut acum ceva vreme. Suntem siguri că vrem ca banii să muncească pentru noi, iar nu noi pentru ei. Şi suntem convinsi că şi tu vrei acelaşi lucru pentru tine.

Suntem absolut convinşi că vrem să simţim că trăim fiecare secundă a vieţii la intensitate maximă. Lucru pe care ţi-l dorim şi ţie pentru că noi vrem ca tu să-şi depăşeşti frica! Curajul te ajută să izbuteşti, iar nu teama de eşec sau de sărăcie. Bogăţia ta este mintea, iar p-asta nu ţi-o poate fura nimeni. Foloseşte-o!

Mihai

Te vei întreba, retoric, de ce îmi permit să îţi adresez o asemenea întrebare.

Iar eu îţi voi spune sec: nu eşti tu persoana care decide în totalitate pentru banii tăi, în cazul în care eşti salariat şi eşti remunerat legal.

Acum, după ce vei fi făcut ochii mari, îţi voi face o mică paralelă între ce se întâmplă cu banii unui salariat şi ce se întâmplă cu veniturile unui antreprenor.

Ca salariat, eşti în masură să decizi pentru mai puţin de 70% din veniturile tale. Ştiu că nu iţi convine deloc să vezi asta în faţa ochilor, dar aşa este. Restul de peste 30% nici nu îl vezi. Nu ştii nimic de banii ăştia, ci doar că, în situaţia în care angajatorul tău nu este vreo ţeapă, ei se duc în nişte conturi ale trezoreriei statului sub formă de taxe, impozite etc. Cu alte cuvinte, tu îţi plăteşti taxele şi impozitele încă înainte de a-ţi încasa plata pentru munca prestată în decursul unei luni.

Ce face un antreprenor cu o mică afacere?

Pentru orice activitate prestată, înainte de orice, îşi încasează banii. Apoi, se apucă şi face ceva cheltuieli pentru companie. Şi abia apoi îşi plăteşte impozitul. Aici nu mă refer la TVA, contribuţiile aferente salariaţilor şi altele de acest gen. Aici mă refer strict la profit. Pentru că asta reprezintă bucăţica din care trăieşte întreprinderea. Mai mult, o bună parte dintre cheltuielile pe care le face sunt deductibile fiscal. Ce angajat cunoşti tu care să-şi deducă vreo cheltuială astfel încât să plătească impozite sau taxe mai mici? Mai mult, cel ce deţine o mică întreprindere are, legal, posibilitatea de a-şi plăti impozitul pe profit o dată la 3 luni, dacă vrea. Tu, ca salariat, nu ai acest drept. Nu ai posibilitatea de a decide ce, cum şi mai ales cât plăteşti statului.

Nu vreau să înţelegi de aici că te instig la evaziune fiscală şi alte infracţiuni de acelaşi gen. Nu! Impozitele trebuie plătite, conform legii, de către toţi cei ce înregistrează venituri impozabile. Pentru că din aceste impozite trăieşte statul. Vreau doar să îti arăt măsura în care tu dispui de banii tăi.

Pentru a fi pe deplin convins şi de beneficiile pe care statul le acordă uneori antreprenorilor, prin scutiri la plata unor taxe, cel mai indicat este să consulţi un specialist în taxe şi impozite. Vei fi uimit să constaţi că salariaţii, care muncesc din greu pentru fiecare bănuţ, nu beneficiază niciodată de acest gen de facilităţi. În schimb antreprenorii, da.

Ce vei face în continuare? Vei sta cu mâinile încrucişate aşteptând ca alţii să decidă pentru tine?

Eu cred că este timpul pentru o decizie fermă în ceea ce te priveşte. Ştiu că vrei şi mai ales ştim, atât noi, cât şi tu, că poţi mult mai mult decât atât.

Ştim că îţi poţi lua viitorul în propriile mâini, chiar dacă acum nu ştii încotro să faci primul pas.

Ştim că deja te gândeşti cum să o apuci pe alt drum. Pe acel drum mai puţin umblat pe care o apucă doar acei puţini care au decis singuri pentru ei. Acei puţini despre care citeşti prin ziare, cărţi sau reviste pentru care, întotdeauna, începutul a fost greu.

Mihai

Bucureştiul, martor al unei manifestaţii teatrale, suportă îngrijorarea salariaţilor, a pensionarilor şi a şomerilor. Care va fi decizia guvernului? Vor tăia sau nu drepturile salariale, pensiile sau indemnizaţiile de somaj? O decizie extrem de dificilă ce va produce efecte pe termen mediu şi lung.

Protestatarii aruncă sloganuri la comanda sindicatelor, în timp ce guvernul, în turnul de fildeş, execută ordinele unui organism departe de a fi atât de înţelept pe cât se vrea, fără să arate ca îi pasă prea mult de ce se întâmplă dincolo de sticla geamului de la stradă.

Ce să mai lungim vorba! E groasă treaba, cel puţin pentru o mare parte a salariaţilor.

Iar salariatul cu pricina ce alege sa facă în aceste momente? Simplu… Aruncă vina în curtea guvernului că vrea să îi ciuntească venitul.

Intr-adevăr, este foarte greu să accepţi această provocare atât de puţin inspirată, la fel de greu precum găsirea unui alt loc de muncă în aceste condiţii nefavorabile.

Dar, stând strâmb şi judecând drept, pentru ce ar trebui să îţi găseşti un alt loc de muncă?

Ca să îngroşi buzunarul altui stapân?

Sincer, chiar îţi doreşti în permanenţă câte un stapân care să îţi zică ce şi cum să faci, când ai voie să mănânci sau să mergi la budă şi câţi bani să cheltuieşti?

Eu cred că fiecare dintre noi este capabil să fie propriul lui stăpân.

Eu cred că fiecare dintre noi are o idee genială ce poate fi pusă în practică.

Eu cred ca fiecare dintre noi trebuie sa depaşească o condiţie cu care s-a obişnuit: cea de slugă fidelă şi fricoasă şi să ne luăm în mâini destinul personal. Nu să aşteptăm să pice para mălăiaţă

Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi cu măsur cu care a considerat de cuviinţă, însă nu ne-a băgat şi în traistă. Faptul că citeşti acest post este un semn. Foloseşte-l! Fă o schimbare în viaţa ta!

Acum este momentul! Criza aceasta, ca şi cea din deceniul III al secolului trecut, va produce mai multi bogaţi decât orice perioadă calmă din istorie. Sunt convins că vrei să te urci în barca acelor puţini oameni care au avut curajul să îşi ia destinul în propriile mâini.
Ce te obligă să rămâi în continuare angajatul umil? Concepţiile? Teama de critica cunoscuţilor? Frica pentru ziua de mâine?

Ai dreptul să alegi ce iţi doreşti să fii. Eternul protestatar aflat în bătaia vânturilor sau propriul tău stapân. Şoarecele sau stapânul şoarecelui din cursă?
În aceste momente grele, punctul nostru de vedere este cât se poate de simplu: acum, mai mult ca niciodată, este momentul să devii proactiv şi să începi să găseşti soluţii. Cheia succesului este acţiunea, pasul înainte. Şi, după cum am mai spus, este foarte uşor să devii antreprenor atunci când contul din bancă este gros. Oricine poate! Mai palpitant este să ai o idee în care să crezi şi pe care, fără capital, să o transformi în realitate.

Intr-o economie de piaţă, întreaga ţară, gurvernul, omenirea, într-un final, depinde de ingeniozitatea şi curajul antreprenorilor. Revitalizarea economiei globale stă în mâinile proprietarilor de mici afaceri.

Noi ne-am promis să continuăm să învăţăm şi să ne dezvoltăm abilităţile pentru a face banii să muncească din greu pentru noi, iar nu noi pentru bani, astfel încât timpul, acest bun atat de preţios şi ireversibil, să îl putem gestiona cum dorim şi să ne bucurăm de fiecare moment al vieţii.

Tu ce iţi promiţi ţie însuţi?

Mihai