design your business! design your future!

Râdeam mai zilele trecute cu un prieten care mi-a facut o recomadare pe LinkedIn care suna cam aşa “Think different, think big! – that’s Cristina’s resume”. Şi mă întreba dacă sunt de acord cu recomandarea lui. Am zis că da, deşi eu nu sunt un gânditor la scară foarte mare, dar cu siguranţă încerc să ies din tipare. Să fiu altfel!

Well, lauda de sine nu miroase a bine. Venind de la altu’ însă parcă te bucură şi mai şi.

De data asta, scriu puţin şi vreau sa împărtăşesc cu voi o mare bucurie: la 24 de ore de la lansarea Your Communicator, însoţită de câteva comunicate de presă în online-ul de pretutindeni, mai mult de jumătate dintre cei care au citit comunicatele au accesat blogul. Sunt puţini, dar e începutul.

Ceea ce vreau sa înţelegeţi este că trebuie să începeţi cumva. Este excepţional să ai idei, dar nepuse în practică, nu fac mai mult decât o ceapă degerată. Nimeni şi nimic nu poate garanta succesul ideii, iar până nu încerci sigur n-ai să afli.

Încearcă-ţi ideile! Porneşte de la mic spre mare pentru că începuturile mari înseamnă bani mulţi, risc mai mare, oboseală mai multă, teamă mai aprigă şi dorinţă ceva mai crescută de abandon. Iar abandonul este marea noastră problemă! Şi abandonul vine când nu ne place ceea ce facem sau ceea ce avem lângă noi.

Think big, but start small!

Cristina

Zilele trecute auzeam la radio o discuţie în care se relata cum că ministrul X are o casa de 1000 mp; apoi interviu cu respectivul ministru care spunea ca a muncit mult ca sa îşi poata face o asemenea casă şi că oricine munceşte are posibilitatea să facă aşa ceva; apoi reacţii şi opinii atât ale realizatorilor care se doreau a fi oripilaţi, cât şi ale unor ascultători instigaţi, de asemenea, la oripilare.

Observ, cu tristeţe, că deşi am reuşit să trecem prin 20 de ani de la momentul 1989, în continuare păstrăm aceeaşi mentalitate care propovaduieşte că toţi trebuie să fim egali, că cel care are mai mult e mai rău decât cel care are mai puţin.

Eu nu mă erijez în apărător al respectivului ministru şi nici nu sunt de acord decât parţial cu afirmatia lui că oricine munceşte îşi poate face o casa de 1000 mp. Ceea ce mă intrigă este modul în care moderatorul a pus problema. De asemenea, nu mă interesează şi nici pe voi nu trebuie sa vă intereseze, sub nicio forma modul în care respectivul personaj a dobândit banii pentru respectivul imobil.

Ceea ce mă interesează este faptul că, într-adevar, oricare dintre noi poate să-şi facă o asemenea casă! Întrebare pe care trebuie să ţi-o pui este “cum să fac şi eu să am o asemenea casa?”

Lăsând deoparte exemplul cu ministrul, totul este să ne dorim ceva în asemenea măsură încât visul să poată fi transformat în realitate. Şi ştiu că este posibil. Am tot respectul pentru toţi cei care muncesc, începând din fabrici, mine, şantiere şi terminând cu cei care joacă pe bursă sau câştigă bani din afaceri on-line. Totul este să ştii pentru ce munceşti, să ştii care îţi este ţinta finală şi dacă eşti dispus să te îndrepţi spre ea.

Nu suntem egali pentru că nu avem cum. Putem fi egali în faţa justiţiei. În rest, fiecare vine cu o încărcătura genetică unică, primim educaţii diferite, ni se insuflă valori diferite, urmăm şcoli şi specializări diferite şi, în final, ajungem să luăm decizii referitoare la viitorul nostru.

Ei bine, aceste decizii sunt cele care vor face diferenţa dintre doi colegi de bancă, de exemplu. Aceste decizii fac diferenţa dintre cel care va avea bani mai mulţi si cel care va avea mai puţini. Amândoi vor munci din greu pentru viitorul pe care şi-l doresc. Unul dintre ei va avea însă un viitor mai strălucit cu muncă mai puţină. Pentru că acesta va şti cum să facaă să pună banii să muncească pentru el, iar nu el pentru bani.

Poate acesta este tipul ministrului despre care vorbeam la începutul acestui post.

Nu este o ruşine nici să munceşti în fabrică, dar nici să câştigi bani făcând afaceri aşa cum încearcă foarte mulţi dintre noi. Nu este o ruşine să fii bogat atâta timp cât conştiinţa nu îţi este pătată şi legea nu este încălcată.

Aceasta este o parte a mentalităţii pe care va trebui să o schimbi pentru că te împiedică să evoluezi. Şi, atâta timp cât tu nu eşti împăcat cu tine însuţi, nu vei evolua.

Noi am decis pentru noi că nu vrem să muncim toată viaţa 12 ore pe zi. Luăm în calcul varianta asta, dar pe termen scurt şi pentru lansarea unor proiecte importante. Vrem să ne dezvoltam abilităţile de a face ca banii să muncească pentru noi astfel încât să reuşim, în scurt timp, să ne bucurăm de viaţă în plenitudinea ei.

Acelaşi lucru îl dorim şi pentru tine, şi pentru toţi prietenii tăi. Pentru că noi ne dorim ca TU să fii bogat.

De aceea, suntem aici! Să te sprijinim!

 Mihai

Îmi doream foarte mult să renunţ la kilogramele în plus şi mă tot învârteam prin regimuri alimentare şi bazine de înot, uitându-mă pe furiş, prin uşile întredeschise, la cei care făceau sport şi aveau siluete de invidiat.

Mi se părea înfiorător de greu ce făceau ei acolo şi continuam să aştept să ajung şi eu ca ei, dar cu acelaşi stil de viaţă, rob al aceloraşi obiceiuri. Iar rezultatele, evident, întârziau să apară.

Pân’ la urmă, am spart gheaţa. Ce-ar fi dacă aş face şi eu ce fac oamenii aştia pe care eu îi admir dincolo de uşă? Deşi, în interiorul meu, se iveau tot felul de argumente contra acestui pas. Că e pera greu, că n-o să reuşesc, că va dura mult până se vor vedea rezultatele. Scuze, scuze, scuze!

Ei bine, într-o zi am luat taurul de coarne şi am început. Un început cumplit de greu. Prima şedinţă m-a pus la pat pentru două zile. Dar am continuat. Iar rezultatele au început să apară. Iar asta m-a motivat mai mult decât orice.

În general, recunosc, mă despart greu de vechile obiceiuri, mai ales de cele culinare. Tentaţiile sunt pe toate drumurile şi, uneori, mai evadez. Iar consecinţele se văd imediat. De exemplu, după două săptămâni în care am reuşit să scap de 3-4 kg, la primele ieşiri la munte şi la mare, am pus la loc. Iar munca mea s-a dus pe apa sâmbetei. Dar iar am luat’o de la capat cu parere de rău că nu am început mai devreme şi că am irosit o groază de timp cu decizia. Am luat-o de la capăt cu şi mai multă forţă!

Eu cred că fiecare dintre noi are o idee în care crede cu ardoare, o idee pentru care va lupta în ciuda tuturor piedicilor, a rezultatelor ce se lasă aşteptate, a gurilor prietenilor şi neamurilor. E lupta ta, ca individ, cu preconcepţiile tale.

Ei bine, în fiecare dintre noi există energia necesară de a pune în operă orice idee. În fiecare dintre noi există, pe lângă dorinţa de mai bine, şi forţa de a ajunge acolo. Totul este să conştientizezi capacităţile de care dispui şi să îţi doreşti să le foloseşti. Totul e o chestiune de voinţă. Iar asta am constatat pe propria-mi piele.

Acelaşi lucru se întâmplă pe toate planurile. Există dorinţă, dar gândurile negative pot apărea şi pot fi mai puternice decât orice.

Ignoră gândurile negative şi primul pas este făcut.

Nu spune nimeni că primul pas va fi uşor şi că toate vor merge din prima ca pe roate. Perseverenta este cheia.

Instructorul de spinning spunea, când simţeam că picioarele îmi iau foc sau explodează de efort: Fiţi fericiţi! A avea doua picioare este o şansă pe care unii nu o au. Acum aveţi ocazia să le folosiţi cu adevărat!

Şi voi aveţi şansa să vă gândiţi la a face ceva care să vă schimbe viaţa. Altfel, nu aţi fi pe acest blog. Ai şansa să îţi controlezi gândurile şi ideile.  

Fii fericit că ai aceste şanse şi foloseşte-le! Timpul trece şi ideea ta ar putea veni şi altuia care nu se va lăsa dominat de contra argumentele sale.

Mihai

Primul pas spre bogăţie este să înţelegi că a fi bogat nu este sinonim cu a fi sclav. Pentru că a fi bogat interferează cu acţiunea. Iar un sclav nu a avut niciodată dreptul la acţiune.

Cel mai rapid mod de a te îmbogăţi este să îţi schimbi cat mai repede mentalitatea, dacă ajungi la concluzia că este defectă. Uşor nu este pentru că eşti sclavul obişnuinţei, al propriilor preconcepţii. Eşti obişnuit să nu-ţi mai vezi greşelile.

Toţi indivizii, indiferent de sex, origini, cultură, îşi doresc bunăstarea pentru că toţi indivizii tind, natural, spre echilibru, iar bunăstarea îţi conferă o stare de linişte, indiferent câţi ipocriţi se vor găsi acum să mă contrazică.

Într-adevăr, bunăstarea nu e singura sursă.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mulţi oameni, din diverse pături sociale. Şi oameni simpli, cu mult bun simţ, şi avizii de afirmare, şi câţiva din veritabilul high class, dar şi mulţi din elita societăţii actuale, porniţi de jos, de la “talpa ţării”. Dintre ei, mulţi fără mamă, fără tată, fără a-şi aminti cumva de unde au plecat şi pe cine au periat, lins şi sărutat în părţile moi pentru a ajunge acolo unde sunt în acest moment. Aceştia sunt cei mai periculoşi şi perfizi, iar distanţa faţă de ei trebuie să fie considerabilă pentru că răutatea pornită din frica de a nu ajunge de unde au plecat este atât de evidentă încât otrăvesc totul în jurul lor.

Majoritatea face parte din clasa de mijloc. Unii-s puşi pe muncă, dedicaţi – sunt cei de la care ai ce să înveţi. Sunt oameni cu coloana vertebrală menţinută în poziţia verticală. Dintre aceştia, mulţi îşi doresc să evolueze. În faţa lor, mă înclin şi le port un binemeritat respect.

Printre ei, se găsesc şi oameni porniţi din clasa medie care, odată pozitionaţi în nişte functii, au impresia că au devenit demiurgi, că scaunul le este oferit pe vecie şi că cine nu are o funcţie similară trebuie să i se încline fără drept de apel.

Partea amuzantă? Acestor demiurgi li se închină până la pământ o mână de oameni, ajungând până la a oferi prosopul personal cu care să se şteargă pe mâini demiurgul în momentul satisfacerii nevoilor fiziologice.

Ei virusează colectivitatea şi devin etalonul de profesionalism. Nu îşi contrazic niciodată şeful, ba chiar apără inepţiile acestuia până la sacrificiul propriei persoane. În funcţie de ei, este alcătuită structura, sunt categorisiţi ceilalţi membri ai echipei, ba chiar sunt excluşi incomozii. Şi tot dintre ei se aleg cei mai buni turnători. Ei sunt nevertebratele. Există şi strălucesc în ochii unui personaj la fel de nevertebrat, care îi ridică în slăvi prin şedinţe, care îi oferă ca exemplu de abnegaţie.

Şi toate astea pentru nimic.

Ei bine, nu ştiu câţi dintre voi au cochetat cu ideea slujirii şefului sau  au simţit că ideile şefului sunt revelaţia secolului, iar ale lor, nişte biete răsuflări neinteresante. Şi toate astea pentru un loc cald de rotiţă umilă într-un sistem care funcţionează şi fără suflarea voastră. Acesta este momentul în care un om coboară. Până unde? Nici el un va mai şti.

Este un moment prin care vă doresc să nu treceţi. Puţini reuşesc să conştientizeze erorile de atitudine şi să decidă aşa nu. Foarte puţini reuşesc cu adevărat.

 Stă doar în puterea ta să îţi schimbi mentalitatea! Totul e să ai curajul schimbării! Totul e să priveşti în sus!

Poziţionează-te vertical, în primul rând, în faţa ta.  

Suntem aici pentru tine!

Mihai

Acum, pentru că ţi-ai răspuns la întrebarea tu ce vrei pentru tine?, îţi voi ridica la fileu o altă întrebare sau poate două: eşti tu persoana care decide 100% în ceea ce priveşte banii câştigaţi din muncă?

Te vei întreba, retoric, de ce îmi permit să îţi adresez o asemenea întrebare.

Iar eu îţi voi spune sec: nu eşti tu persoana care decide în totalitate pentru banii tăi, în cazul în care eşti salariat şi eşti remunerat legal.

Acum, după ce vei fi făcut ochii mari, îţi voi face o mică paralelă între ce se întâmplă cu banii unui salariat şi ce se întâmplă cu veniturile unui antreprenor.

Ca salariat, eşti în masură să decizi pentru mai puţin de 70% din veniturile tale. Ştiu că nu iţi convine deloc să vezi asta în faţa ochilor, dar aşa este. Restul de peste 30% nici nu îl vezi. Nu ştii nimic de banii ăştia, ci doar că, în situaţia în care angajatorul tău nu este vreo ţeapă, ei se duc în nişte conturi ale trezoreriei statului sub formă de taxe, impozite etc. Cu alte cuvinte, tu îţi plăteşti taxele şi impozitele încă înainte de a-ţi încasa plata pentru munca prestată în decursul unei luni.

Ce face un antreprenor cu o mică afacere?

Pentru orice activitate prestată, înainte de orice, îşi încasează banii. Apoi, se apucă şi face ceva cheltuieli pentru companie. Şi abia apoi îşi plăteşte impozitul. Aici nu mă refer la TVA, contribuţiile aferente salariaţilor şi altele de acest gen. Aici mă refer strict la profit. Pentru că asta reprezintă bucăţica din care trăieşte întreprinderea. Mai mult, o bună parte dintre cheltuielile pe care le face sunt deductibile fiscal. Ce angajat cunoşti tu care să-şi deducă vreo cheltuială astfel încât să plătească impozite sau taxe mai mici? Mai mult, cel ce deţine o mică întreprindere are, legal, posibilitatea de a-şi plăti impozitul pe profit o dată la 3 luni, dacă vrea. Tu, ca salariat, nu ai acest drept. Nu ai posibilitatea de a decide ce, cum şi mai ales cât plăteşti statului.

Nu vreau să înţelegi de aici că te instig la evaziune fiscală şi alte infracţiuni de acelaşi gen. Nu! Impozitele trebuie plătite, conform legii, de către toţi cei ce înregistrează venituri impozabile. Pentru că din aceste impozite trăieşte statul. Vreau doar să îti arăt măsura în care tu dispui de banii tăi.

Pentru a fi pe deplin convins şi de beneficiile pe care statul le acordă uneori antreprenorilor, prin scutiri la plata unor taxe, cel mai indicat este să consulţi un specialist în taxe şi impozite. Vei fi uimit să constaţi că salariaţii, care muncesc din greu pentru fiecare bănuţ, nu beneficiază niciodată de acest gen de facilităţi. În schimb antreprenorii, da.

Ce vei face în continuare? Vei sta cu mâinile încrucişate aşteptând ca alţii să decidă pentru tine?

Eu cred că este timpul pentru o decizie fermă în ceea ce te priveşte. Ştiu că vrei şi mai ales ştim, atât noi, cât şi tu, că poţi mult mai mult decât atât.

Ştim că îţi poţi lua viitorul în propriile mâini, chiar dacă acum nu ştii încotro să faci primul pas.

Ştim că deja te gândeşti cum să o apuci pe alt drum. Pe acel drum mai puţin umblat pe care o apucă doar acei puţini care au decis singuri pentru ei. Acei puţini despre care citeşti prin ziare, cărţi sau reviste pentru care, întotdeauna, începutul a fost greu.

Mihai